Vorbind despre esenţă, vorbim despre natura lucrului în discuţie. Căutând România esenţială, încercăm să regăsim România noastră, România naturală, România de acasă şi, implicit, să regăsim "acasa" noastră, firescul nostru, matca noastră.
România noastră este România lui Petru Muşat, care şi-a permis să împrumute Polonia cu bani, este România lui Ştefan cel Mare, care l-a înfrânt pe Mahomed (cuceritorul Imperiului Bizantin), este România lui Mihai Viteazul, care speria Istanbulul când se urca pe cal, este România lui Dimitrie Cantemir, care a ajuns între intelectualii de seamă ai Europei, este România tuturor celor care au făcut ceva cu demnitate şi pentru ţară. România noastră este România Ceahlăului şi a Şureanului, este România dealurilor domoale ale Ardealului, este România codrilor Bucovinei şi ai Basarabiei, este România Bărăganului care a hrănit ţara de veacuri, este România luncilor domoale şi a Dunării învolburate de la Cazane, este România sacră. Să ne întoarcem, aşadar, către sacru.
România noastră nu e România maneliştilor şi a columbeniştilor-zăvorăniştilor-senzualiştilor-cancaniştilor ş.a.m.d. Făpturi minore şi trecătoare, nu e cazul să le amintim în acest blog. România noastră este România valorilor, a muzicii frumoase şi a naturii de vis, a oamenilor fireşti, a strămoşilor şi urmaşilor noştri.
Românii de azi nu mai au trecut. Nu mai ştiu de ce ar trebui să fii mândru că eşti român. Ba, mai mult, peste acest pustiu al memoriei, Andrei Cornea vine să aşeze o idee nouă: că avem o istorie ştearsă. Sau că trebuie să ne resemnăm cu limitările noastre. Dimpotrivă, noi trebuie să ne redescoperim valorile pentru a ne redescoperi mândria de a fi român. Trebuie să ne eliberăm şi de indiferenţă, dar şi de patriotismul patetic şi lătrător. Trebuie să revenim în matca noastră şi să trăim firesc.
Care sunt paşii pe care ar trebui să-i urmăm?
- să ne documentăm (să ne informăm);
- să cunoaştem ţara;
- să facem ceea ce e firesc (să fim noi înşine).
